Fie că accesați pur și simplu site-ul sau cumpărați servicii, utilizarea și acceptarea politicilor semnifică faptul că ați citit, înteles, luat la cunoștință și ați acceptat obligațiile ce vă revin împreună cu următoarele politici și convenții, care sunt incluse, prin referință. Termenii: „Furnizor”, „Client” se referă la orice persoană sau entitate care acceptă prezentele politici, are acces la contul dumneavoastră sau folosește serviciile acordate. Nicio clauză, dispoziție sau referință nu conferă unei terțe părți, drepturi sau beneficii.

Având în vedere schimbările tehnologice și legislative rapide, dar și ținând cont de nevoile individuale și colective ale clienților, furnizorul, la libera sa discreție, poate să modifice sau să schimbe clauzele, precum și orice alte politici sau convenții incluse sau la care face referire, în orice moment și astfel de modificări sau completări intră imediat în vigoare în 15 zile de la momentul publicării pe site, exceptând capitolul: „Termeni și condiții”, ce vor intra în vigoare imediat după publicare pe site. Folosirea site-ului sau serviciilor după o astfel de modificare sau completare înseamnă acceptul dumneavoastră expres cu privire la clauzele revizuite. Dacă nu doriți să vă dați acceptul și nu sunteți de acord cu politicile revizuite, aveți posibilitatea de a nu mai folosi sau de a înceta să folosiți site-ul sau serviciile. În același context, furnizorul vă va notifica, pe e-mail, despre schimbările importante ale clauzelor și nu își asumă responsabilitatea, dacă aceste notificări nu ajung la dumneavoastră ca urmare a furnizării unei adrese de e-mail greșite sau a oricărei situații ce nu se află sub controlul furnizorului și poate influența comunicarea între acesta și client.

Furnizorul își rezervă dreptul de a opera limitări de natură tehnică a serviciului și/sau de reziliere unilaterală cu aplicare imediată, în mod excepțional, dacă se aduc prejudicii de orice natură furnizorului în mod direct sau indirect de client ori de modul de folosire a serviciilor acordate.

Obiectiv

Obiectul îl constituie prestarea de către furnizor de servicii specifice domeniului de activitate, astfel încât clientul să beneficieze de serviciile acordate și vor fi prestate de către furnizor la capacitatea și eficiența sa maximă.

Modalități de derulare

Site-ul și serviciile conținute și descrise sunt disponibile doar clienților cu capacitate legală, conform dispozițiilor legilor civile din România. Prin folosirea site-ului sau serviciilor, declarați și garantați că sunteți o persoană majoră sau în caz contrar o persoană căreia dispozițiile legale în vigoare îi recunosc capacitatea de a încheia acte juridice și nu sunteți o persoană care are interdicție de a achiziționa sau beneficia de serviciile conținute, conform legilor române sau altor legi aplicabile.

Dacă acceptați / sunteți parte din partea unei societăți sau alte entități juridice, declarați și garantați pe propria răspundere că reprezentați și că aveți autoritatea legală de a angaja o astfel de societate/entitate prin clauzele prezente, caz în care termenii: „Dumneavoastră”, „Al dumneavoastră”, „Client”, se vor referi la acea societate/entitate. În cazul în care, după acceptarea prin mijloace electronice, furnizorul descoperă că nu aveți autoritatea legală de a reprezenta societatea/entitatea, sunteți personal responsabil de clauzele prezente, incluzând, dar fără a se limita la obligațiile de plată.

Termenul de activare a serviciilor este de maxim 48 de ore lucrătoare din momentul confirmării bancare a achitării respectivelor servicii. Nicio plată efectuată prin ordin de plată nu va fi considerată primită, decât în momentul ajungerii ei în contul bancar al furnizorului pentru rata 1, respectiv rata 2. Dacă data scadentă a plății coincide cu o zi de Sâmbătă sau Duminică sau cu o sărbătoare legală în România, beneficiarul va lua toate măsurile necesare pentru ca plata să fie recepționată de furnizor, în ziua lucrătoare care precede respectiva sâmbată, duminică sau zi de sărbătoare. În cazul în care, din diferite motive sau disfuncționalități ale sistemului bancar, furnizorului nu i s-a alimentat contul cu sumele plătite de beneficiar, obligația de plată a sumelor respective nu dispare, beneficiarul fiind obligat să se îngrijească de stingerea acestor obligații, cu tot ceea ce implică aceasta.

O funcționare defectuoasă a unui serviciu constatat de client, va fi notificată către furnizor numai după diagnosticarea documentelor puse la dispoziție de către furnizor, la adresa de e-mail, precizând o descriere cât mai amplă a defecțiunii sau erorilor constatate. În comunicarea cu furnizorul, clientul poate autoriza un număr maxim de 3 (trei) adrese de e-mail autorizate, una principală și 2 secundare.

Facturare și termene de plată

În caz de nerespectare a termenului de plată, beneficiarul va putea fi obligat la plata de penalități în procent de 0,6% din valoarea sumelor scandente și neachitate pentru fiecare zi de întârziere; de asemenea, în acest caz, furnizorul își rezervă dreptul de a restricționa total sau parțial accesul clientului la servicii.

Furnizorul poate oferi, pe o perioadă limitată, o reducere a valorii serviciilor prestate, sub forma unui discount comercial, în următoarele cazuri care includ, însă fără a se limita la: în baza unei oferte promoționale, a unui program de fidelizare, în baza acordării unui volum mare de servicii sau a acordării pe o perioadă îndelungată sau în baza unor plăți anticipate. Discount-ul specificat va fi menționat pe factura de servicii.

Prelungiri ulterioare

Contractul intră în vigoare la momentul confirmării de către furnizor a acceptării comenzii transmise de client. Dupa achitarea serviciului, clientul nu mai beneficiază de dreptul de retragere și returnarea sumelor de bani achitate, clientul acceptând în mod expres începerea executării contractului prin plata efectuată.

Ar. 5. Rezilierea

Oricare dintre părți are dreptul de a solicita încetarea contractului oricând, pe baza unei notificări prealabile comunicate celeilalte părții cu un preaviz de minim 5 (cinci) zile lucrătoare. Furnizorul poate rezilia unilateral contractul, dacă: clientul a furnizat date de identificare false; clientul nu a răspuns comunicărilor transmise pe adresa de e-mail autorizată; clientul nu a achitat valoarea serviciului în termen de 2 zile lucrătoare de la plasarea comenzii; prin acțiunile pe care le întreprinde, clientul își exprimă direct sau indirect dezacordul față de oricare clauză. Furnizorul își rezervă dreptul de a rezilia contractul unilateral, în cazul în care sunt aduse jigniri sau injurii asupra imaginii companiei sau a reprezentanților acesteia. În cazul în care clientul solicită rezilierea contractului înainte de termen, dacă acesta a beneficiat de promoții sau discount-uri promoționale, este obligat să returneze toate discount-urile și promoțiile de care a profitat la încheierea contractului.

Drepturi și obligații

Clientul are obligația de a păstra confidențialitatea datelor de identificare, fiind unic răspunzător pentru orice consecințe pe care le-ar putea avea divulgarea acestora către un terț, indiferent dacă divulgarea a fost inteționată, din neglijență sau din imprudență. Clientul se obligă să se asigure că plata serviciilor se efectuează la timp, fără să se depășească termenul de scadență. Clientul se obligă să își asigure o copie de siguranță externă la toate documentele livrate de furnizor, acesta nefiind în niciun fel responsabil pentru pierderea sau alterarea datelor și documentelor clientului, indiferent de motivul din care acestea survin.

Furnizorul este răspunzător pentru asigurarea livrării în conformitate cu detaliile de execuție și la termenul fixat, în baza corespondenței purtate cu clientul. Furnizorul își rezervă dreptul de a înregistra convorbirile telefonice între reprezentanții săi și client, clientul fiind înștiințat în prealabil despre acest lucru.

Limitări

Furnizorul nu poate fi răspunzător pentru niciun fel de pagube, de orice natură, suferite de client sau orice terță parte, care refuză, în totalitate sau în parte, exercitarea de către furnizor a drepturilor sale. Furnizorul nu va fi răspunzător fără ca enumerarea să fie limitativă, de alterarea și/sau securitatea informațiilor care tranzitează rețeaua Furnizor-Client.

Condifențialitate

Beneficiarul este de acord ca datele cu caracter personal, incluzând codul numeric personal, să fie prelucrate de furnizor în scopul executării contractului, respectiv pentru activare, facturare, relații cu clienții, recuperarea sumelor datorate, în scopul verificării, respectării prevederilor contractului, cât și în scop promoțional, cu respectarea drepturilor beneficiarului prevăzute de lege. În cazul în care aceste operațiuni sunt realizate de către terțe părți, datele cu caracter personal vor putea fi comunicate acestora în vederea exectuării contractului. Beneficiarul își va putea retrage oricând consimțământul pentru utilizarea datelor sale personale în scop promoțional, la exprimarea acordului asupra contractului, printr-o cerere separată și comunicată furnizorului, în condițiile prevăzute.

În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în scopurile mai sus-menționate, clientul beneficiază, în baza unei cereri transmise de următoarele drepturi prevăzute de lege: dreptul de informare; dreptul de acces la date; dreptul de intervenție asupra datelor; dreptul de opoziție; dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale; dreptul de a se adresa justiției.

Forța majoră

Forța majoră, convenită ca fiind acel eveniment absolut imprevizibil și de neînlăturat, petrecut după intrarea în vigoare a contractului care împiedică partea sau părțile să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, exonerează de răspundere partea care o invocă în condițiile legii. Partea care invocă forța majoră, va aduce la cunoștință celeilalte părți apariția cazului de forță majoră, în maxim 48 de ore de la producere și va remite acesteia confirmarea Camerei de Comerț și Industrie privind existența cazului de forță majoră în termen de 5 (cinci) zile de la apariția cazului de forță majoră.

Dacă durata confirmată a existenței de forță majoră este mai mare de 10 zile, părțile se vor reuni în mod obligatoriu pentru a decide condițiile continuării contractului sau încetarea acestuia. Exonerarea de răspundere operează numai pe durata existenței cazului de forță majoră.

Clauze finale

Orice comunicare, notificare sau vizare adresată de una dintre părți către cealaltă este valabil îndeplinită, dacă va fi transmisă prin una din următoarele modalități: pe e-mail sau pe cale poștală, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare. Modificarea altor clauze din contract de către furnizor, se va face doar cu preaviz de minim 14 zile și va da dreptul beneficiarului de a rezilia unilateral contractul în caz de neacceptare. Neprimirea în termen de 14 zile a unei cereri de reziliere, se consideră acceptul tacit din partea clientului asupra modificărilor operate.